Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Pe urmele Sf. Iosif de la Partoș
descarca pdf

EUR3101EUR EUR 26 87 EUR
Program 1 zi - Gastronomie, locuri de poveste, oameni cu povești

 

Prezentat în dicționarele sfinților ca Mitropolit al Timișoarei din 20 Iulie 1650 până în 1653, Iosif Cel Nou de la Partoș a fost sanctificat în 1956, iar drumul său de la Muntele Athos până în Banat, unde și-a găsit odihna veșnică, marchează locuri importante din regiune, printre alte repere din afara țării. Parcurgerea, chiar și parțială, a drumului său este plină de semnificații religioase și spirituale, reprezentând un bun prilej de a pătrunde în atmosfera specifică Banatului și de a-i cunoaște tradițiile și comorile. În 8 august, vă invităm într-o călătorie de suflet pe urmele Sf. Iosif de la Partoș, în care vom cunoaște oameni și locuri de poveste și vom degusta savoarea locului.

Programul excursiei:

Întâlnire în Timișoara, la Catedrala Mitropolitană.

Începem drumul nostru pe urmele acestui sfânt la Catedrala Mitropolitană, locul unde Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș a fost ales ierarh al Timișoarei (la 14 noiembrie 1643, pe când avea 75 de ani) și locul în care se află expuse moaștele sale. Deși a păstorit vreme de doar trei ani Mitropolia Banatului, Sf. Iosif cel Nou de la Partoș a lăsat în urmă vindecări multe și uluitoare. După 46 de ani petrecuți pe Muntele Athos și 70 de ani de viață, a devenit Patriarhul Timișoarei, fiind cunoscut deja la acea vreme la Constantinopol și în Balcani ca un sfânt în viață.

Mănăstirea Timișeni - Șag

Ajungem la Mănăstirea Timișeni, un loc deosebit, o oază de pace, spiritualitate, credinţă şi binecuvântare, pe care foarte mulţi oameni le caută. Mănăstirea a fost ctitorită în anul 1944 de către mitropolitul Vasile Lăzărescu şi la început a funcţionat ca parte a mânăstirii de la Partoş.

În Șag se pare că a poposit Sf. Iosif Cel Nou atunci când s-a retras la Partoș definitiv, fiind însoțit de o mare de oameni care au venit pe jos ca să-i aducă un mare omagiu. Vom intra în mănăstire pentru a ne ruga și a ne bucura de frumusețea și linistea acestui lăcaș de cult.

Efta Botoca, Jebel

Muzica este o componentă esențială, chiar definitorie a vieții culturale a Banatului. De altfel, una dintre formulele regionale cunoscute de auto-identificare este ”mândră țară e Banatul, că aici cântă tot natu’”. Pentru că istoria, religia și tradițiile se împletesc într-un mod minunat la români și pentru că, uneori, în muzică, la fel ca în orice domeniu artistic, există o religiozitate pe care nu numai că o percepem, dar o trăim, uneori, într-un mod miraculos. Vom retrăi unele din aceste momente vizitând Casa Memorială Efta Botoca, cel mai mare violonist român care a trăit pe aceste meleaguri bănățene, de unde s-a inspirat și de unde a primit darul divin.

Vizită la Castelul de la Banloc

Deși se pare că Banlocul ar fi fost sediul sediul pașei de la Timișoara între 1552-1716, cu certitudine se poate spune doar că a fost construit în 1793, pe temelii vechi, de către contele Lazăr Karatsonyi. Pentru a fi degrevat de datoriile acumulate, după Primul Război Mondial, contele a vândut castelul și parcul Reginei Elisabeta a Greciei, sora Regelui Carol al II-lea al României. Regina a redecorat tot complexul, astfel încât acesta a cunoscut o ultimă perioadă de glorie înainte de 1948, când a puterea a fost preluată de comuniști. Realizat în stil Renaissance, castelul prezintă mai multe elemente de decorațiuni: ferestrele podului cu forme în stil baroc, altoreliefuri bine definite, feronerie de secol al XVIII-lea, ce închidea curtea de onoare, precum și lampadare din fier forjat. Aflată în exteriorul parcului propriu-zis, o alee de pini completa întregul ansamblu peisagistic al castelului din Banloc. În anul de grație 2006, doar pâlcuri de 2-3 arbori, răsfirate pe o distanță de aproximativ 100 de metri, mai aminteau de fostul "Drum al Andrașului".

Vizită la Mănăstirea de la Partoș

Cea mai veche mențiune a Mănăstirii de la Partoș datează din 1571, după cucerirea Banatului de către turci. Locul a fost sfințit prin petrecerea aici, de către Sf. Iosif cel Nou de la Partoș a ultimilor săi 3 ani din viață, pregătindu-se de despărțirea de lumea aceasta și așteptându-și sfârșitul într-o mare sărăcie. După 3 ani de păstorire a credincioșilor din Timișoara, Sf. Iosif de la Partoș s-a retras aici, îngreunat de povara celor 88 de ani ai săi. Sfântul ierarh a fost îngropat într-un mormânt pe care și l-a săpat în naosul bisericii cu mult timp înainte. Despre viața și miracolele săvârșite de Sf. Iosif cel Nou de la Partoș, despre mănăstire și Centrul Cultural “Regina Elisabeta” al mănăstirii ne va vorbi Părintele de la Partoș, care ne va prezenta complexul mănăstirii și povestea din spatele Castelului de la Banloc. În fiecare an, are loc tradiționalul pelerinaj de la Mănăstirea Timișeni (Șag), la Mănăstirea Partoș. Acest pelerinaj reiterează, în mod simbolic, drumul pe care l-a parcurs, după retragere, Sfântul Mitropolit Iosif, în anul 1653, din cetatea Timișoarei până la Mănăstirea Partoș

Deta. Muzeul Pomierilor

Perioada autorității austriece asupra Banatului este cea care a contribuit în mod determinant la configurarea zonei din toate punctele de vedere și mai ales a condus la formarea unei mentalități aparte, recognoscibile ca atare și în prezent. Istoria zonei Deta este ilustrată cu descoperiri aparținând epocii neolitice, perioadei de tranziție spre epoca bronzului, precum și de urnele funerare din prima epocă a fierului. Istoria multiculturală și multiconfesională a Detei în sec. XVIII-XX este ilustrată de gazeta locală și de obiecte expuse aparținând unor asociații culturale și de ajutor reciproc. Clădirea muzeului din Deta, construită în anul 1910, a fost turnul pompierilor și tot aici se află și Muzeul Pompierilor. Orașul Deta are un parc natural (de 14,4 ha), rămășiță a vechilor păduri, ce reprezintă o îmbinare de arbori: stejari, arțari, păducel, tei și salcâmi, unele exemplare de stejari având o vârstă considerabilă de peste 400 de ani.

Deta. Vizită la Pensiunea Ferch

Într-o locație cu o istorie frumoasă, familia Renner (Margit și Roman), venită de la Viena în urmă cu 15 ani, a dezvoltat o afacere de famili. Pensiunea Ferch este un loc frumos, unde gazda noastră ne va împărtăși din experiența sa culturală și culinară acumulată în două locații foarte diferite: Viena – fostă capitală a Imperiului Austro-Ungar și zona  rurală din Banatul Austro-Ungar. Vom descoperi influențele Imperiului Austro-Ungar asupra coloniilor, prin degustarea deliciilor culinare pregătite special de gazda noastră.  

Plecare spre Timișoara

 

vezi mai multe

 ·         transport cu autocar omologat

 ·         Gustări/aperitive la Mănăstirea Partoș;

 ·         Degustare de dulciuri și prăjituri de casă, degustare de siropuri la Pensiunea Ferch

 ·         Însoțitorul de grup și organizarea turului;

 ·         Relaxare și voie bună.

 

vezi mai multe

Intrarile la obiectivele turistice

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Copil
- 0 adulti + 1 copii (0 - 13.99)
22 Aug - 22 Aug, 2020
EUR2067EUR
Single
- 1 adult
22 Aug - 22 Aug, 2020
EUR3101EUR
Adult cu un copil
- 1 adult + 1 copii (2 - 13.99)
22 Aug - 22 Aug, 2020
EUR5168EUR
Double
- 2 adulti
22 Aug - 22 Aug, 2020
EUR6202EUR
2 Adulti si 1 copil
- 2 adulti + 1 copii (0 - -1.99)
22 Aug - 22 Aug, 2020
EUR8269EUR