ZIUA 1, 02.08.2022: Întâlnire cu însoțitorul de grup, la aeroportul din Timișoara, în jurul orei 12:00 pentru zborul Lufthansa - Timișoara 14:00 – Munchen 14:30 și Munchen 16:20 – Nice 17:50 (orar de zbor informativ, poate suferi modificari) . Transfer de la aeroportul din Nice la hotel. Cazare la Hotel, în zona portului. Hotel de 3*, cu mic dejun.
ZIUA 2, 03.08.2022: Mic dejun. Pornim să descoperim Nice sau Golful Îngerilor, într-un tur panoramic de tip hop on-hop off (card). Plecăm din centru, de la Le Jardin Albert 1er traversăm Villefranche-sur-Mer. Facem o oprire la Catedrala Ortodoxă Rusă Sfântul Nicolae, cel mai mare lăcaş de cult ortodox rus din afara graniţelor Rusiei. Continuăm turul până pe Promenades des Anglaise și, de aici, revenim la hotel, parcurgând drumul pe jos, trecând prin port, hotelul fiind aproape de zona portului. Seara, Orașul Vechi se lasă descoperit în toată splendoarea sa.
ZIUA 3, 04.08.2022: Mic dejun. Suntem pregătiți pentru Monaco. Din zona portului, ne îmbarcăm în autocarul 100, către Monaco, unde ajungem în aproximativ 45 minute. Vizităm Muzeul Oceanografic „Jacques Cousteau” (card). Ne îndreptăm către Orașul Vechi, vizitam Catedrala Notre Dame, unde s-a căsătorit prințesa Grace și unde se află și mormântul acesteia si ajungem in Piața Palatului. Dacă drapelul este arborat, înseamnă că prințul Albert este „acasă”. La ora 12 asistam la schimbul de garda de la Palat. Luăm autobuzul într-un tur panoramic de tip hop on-hop off (card). Vom vedea cum se perindă prin fața noastră o parte din crema societății monegasce și, evident, vom intra în Casino Royal . La intoarcere, în drumul spre Nice, facem o oprire în satul Eze, unde merită să urcăm la castel. Sau sa vizitam Le Jardin exotique d’Eze. Aici este unul dintre cele mai bune hoteluri din lume - La Chevre d’Or. Seara, revenim la Nice.
ZIUA 4, 05.08.2022: Mic dejun. Dimineață, la ora 11:00, plecăm din Portul Vechi, într-o croazieră „Promenade Cotiere” (1 oră). Revenim în port, si vizitam La Colline du Chateau unde vom admira parcul, o cascadă superbă si vom fi rasplatiti de panorama unica a orașului și a Golfului Îngerilor. După-amiază, program de voie pentru plaja, shopping, relaxare, experimente culinare la Nice.
ZIUA 5, 06.08.2022: Mic dejun. Excursie opțională Saint Paul de Vence - Grasse-Antibes (60euro/pers – preț valabil pentru minim 20pers.). Vom avea la dispozitie un autocar care ne va lua la ora 9 de la hotel. Nu putem spune că am fost pe Coasta de Azur, dacă nu vizitam Saint Paul de Vence, acest splendid sat medieval, cu străduțe pavate, vechi de 1000 ani, cu o panoramă minunată a Rivierei Franceze și al cărui ambasador a fost celebrul pictor Marc Chagall. Și, pentru că este frumos să avem o vacanță parfumată , vom merge la Grasse, capitala mondială a parfumurilor. Vom vizita Fragonard Usine Historique ce datează din 1864, pentru a afla din tainele productiei de parfumuri. Vom face și o plimbare pe jos până la Catedrala Notre Dame du Puy, unde vom admira 3 lucrări ale lui Rubens. Plecăm către Antibes, unde vom vizita Orașul Vechi și Muzeul Picasso, aflat în Castelul Grimaldi. Costul biletului de intrare la muzeu este de 6 euro/persoană. Ca alternativă, se poate face și plajă și/sau plimbare prin Antibes. Merită!!!!
ZIUA 6, 07.08.2022: Mic dejun. Plajă și relaxare. Sunt multe obiective de vazut la Nice – piata de flori Cours Saleya, muzeele si galeriile de arta. Sau puteti petrece o zi descoperind la pas farmecul unui sat pescaresc autentic, aflat la doi pasi de Nice: Villefranche-sur-Mer
ZIUA 7, 08.08.2022: Excursie de o zi la Cannes; vom merge cu autobuzul sau cu trenul. Nu ratăm șansa să ne fotografiem pe treptele cinematografului unde, în luna mai a fiecărui an, are loc Festivalul de la Cannes, încă din 1939. Continuăm pe Chemin des Etoiles, aleea starurilor de cinema. Apoi vom descoperi Cannes intr-un tur panoramic cu Le Petit Train (card). Pentru petrecerea timpului liber putem opta pentru plajă sau shopping pe Rue d’Antibes, unde ai senzația că te afli pe un platou de filmare. Sau, de ce nu, putem alege o croaziera pe Insula Sainte-Marguerite (optional) , o oaza naturala desavarsita, aflata la o distanta de aproximativ 1 km in largul rivierei Franceze. După-amiază , revenim la Nice.
ZIUA 8, 09.08.2022: Mic dejun. Check-out și transfer la aeroportul din Nice pentru zborul Nice 13:35 – Munchen 14:55; Munchen 19:30 - Timișoara 21:55 (orar de zbor informativ, poate suferi modificari)
vezi mai multe
• bilet de avion Timișoara – Nice – Timișoara cu compania Lufthansa;
• transfer aeroport – hotel – aeroport;
• bagaj de cală 23 kg. și bagaj de mână de 8 kg;
• cazare 7 nopți cu mic dejun la Hotel Ibis Styles Nice Vieux Port 3*
• visit-card Cote d’Azur (card);
• însoțitor de grup pe tot parcursul excursiei.
• intrări la obiectivele turistice (altele decât cele incluse în card Cote d’Azur);
• asigurarea medicală storno;
• taxă de stațiune : 1,8 euro/pers/zi;
• excursii optionale: Grasse – Antibes 60 euro/pers.; Cannes 15 euro/pers.
• supliment single: 360 euro/pers.
Note: 1) Tariful este calculat pentru minim 20 de persoane. Agenția îsi rezervă dreptul de a modifica programul întregului grup în funcție de schimbarea orarului de zbor. Agenția nu îsi asumă răspunderea pentru eventualele întârzieri sau schimbări în programul excursiei datorită modificării orarului de zbor.
2) Agenția îsi rezervă dreptul de a modifica ordinea sau conținutul programelor în cazul în care acest lucru este absolut necesar.
3) Prețul early-booking si ofertele speciale sunt valabile în limita locurilor disponibile.
Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.
Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!