Ziua 1
24 oct, joi - TIMISOARA - Budapesta - Dubai - DELHI Plecam in cursul diminetii din Timisoara (sau alta localitate de domiciliu), spre aeroportul din Budapesta, iar a doua zi dimineata suntem pe alt continent, in India! Zborul nostru, cu Emirates: 24.10.a24: Budapesta 16:00 - Dubai 23:20; 25.10: Dubai 03:55 a Delhi 09:05

Ziua 2
25 oct, vineri - DELHI Aterizam dimineata si tragem in piept aerul lumii noi in care am poposit! Ne indreptam spre hotel, unde avem early check-in. Ne odihnim cateva ore inainte de a porni intr-o prima plimbare prin Delhi! In prima zi vom face doar un tur de acomodare cu orasul. In timp ce Old Delhi dezvaluie farmecul trecutului si vorbeste despre istoria, cultura si traditia Indiei, New Delhi prezinta imaginea Indiei moderne, vibrante si plina de contraste. In New Delhi vom observa, in trecere sau cu scurte opriri, cateva repere arhitecturale ale Indiei moderne: - magnificul edificiu Rashtrapati Bhavan, resedinta oficiala a actualului presedinte al Indiei, una dintre cele mai mari cladiri de acest gen din lume. - Sansad Bhavan - Palatul Parlamentului Indiei, un edificiu impresionant la randul lui, care gazduieste parlamentul bicameral al Indiei - Poarta Indiei, de 42 m inaltime, a fost construita in 1921 ca memorial de razboi. Numele soldatilor care au pierit in Primul Razboi Mondial si in Razboiul Afgan sunt inscrise pe zidurile Portii Indiei. - Qutub Minar, cel mai inalt minaret din lume construit din caramida, care, impreuna cu moscheea Quwwat-ul-Islam marcheaza o schimbare de putere in India. Qutub Minar este exclusiv islamic in conceptie, dar executia sa fiind facuta de hindusi rezultatul a fost o imbinare a doua stiluri distincte. Dupa o prima plimbare prin lumea care abia incepe sa ne fie palpabila, imbatati de culorile si ritmul aparte al vietii in Delhi, ne vom intoarce la hotel, unde vom lua si cina. Cazare la The Leela Ambience Convention 5*, camera Deluxe, cu mic dejun si cina incluse

Ziua 3
26 oct, sambata - DELHI Astazi descoperim Delhi, prin reperele sale istorice, sociale, prin traditiile, cultura si gastronomia locului. Incepem sa ne familiarizam cu marele Imperiu Mogul prin Masjid-I-Jahanuma, una dintre cele mai mari moschei din India, construite de imparatul Shah Jahan, reprezentand punctul culminant al arhitecturii mogule. Pentru a ne apropia cat mai intim de traditia si cultura locului, facem un tur cu ricsa prin zona plina de viata Chandni Chowk, apoi ne plimbam pe aleile inguste si intram in Piata de Mirodenii din Old Delhi. In trecere vedem Fortul Rosu, un complex inclus in Patrimoniul Mondial UNESCO. Fortul de un rosu aprins cuprinde palate si apartamente luxoase, bai regale si pavilioane bogat decorate, cladiri administrative, dar si gradini infrumusetate cu fantani artizanale. De aici l-au detronat englezii pe ultimul conducator mogul, Bahadur Shah Zafar. Apoi, de pe meterezele aceluiasi Fort Rosu, primul Prim Ministru al Indiei, Jawharlal Nehru, a anuntat eliberarea Indiei de sub dominatia coloniala. De cand am inceput sa planificam calatoria in India, gandul ne-a dus si la Mahatma Gandhi. In doua locuri care amintesc de Gandhi ne vom opri: - la memorialul Rajghat dedicat lui Gandhi, situat pe malurile raului Yamuna, in apropierea locului in care au fost indeplinite ultimele rituri pentru Mahatma Gandhi, dupa asasinarea sa la 31 ianuarie 1948. - Gandhi Smriti, astazi muzeu, este locul in care Ghandi si-a trait ultima parte a vietii. Putem intrezari viata simpla pe care a dus-o marele ambasador al pacii si non-violentei, iar materialele prezentate sunt o introducere in a intelege invataturile si filozofia lui Gandi. Ne vom plimba si in gradinile unde Gandhi a petrecut mult timp, si unde sunt marcati ultimii sai pasi, inainte de a fi asasinat. Alte repere majore cu care ne vom familiariza: - Mormantul Imparatului Humayun, construit in sec. al XVI-lea, inclus in Patrimoniul UNESCO, un mormant-gradina cu o arhitectura inspirata de descrierea paradisului in Coran. - Gurudwara Bangla Sahib, lacas de cult al religiei Sikh, si unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj in Delhi. Domul aurit al constructiei din secolul XVII straluceste in soare de la distanta. Dupa vizitarea obiectivelor turistice, ne vom intoarce la hotel, unde vom lua si cina. Cazare la The Leela Ambience Convention 5*, camera Deluxe, cu mic dejun si cina incluse

Ziua 4
27 oct, duminica - DELHI - VARANASI Dupa micul dejun, ne indreptam spre aeroport, de unde vom zbura catre Varanasi. Zborul nostru: 27.10.a24: Delhi 12:50 - Varanasi 14:10 Varanasi, situat pe malul rAeului Gange, este unul dintre cele mai vechi orase locuite in mod continuu din lume si un important centru de pelerinaj pentru hindusi. Este considerat capitala spirituala a Indiei. Iar fluviul Gange este considerat fluviul sfAent al Indiei, pe care hindusii il venereaza sub forma personificata a zeitei Ganga. Pentru vizitatori, Varanasi este un loc al contrastelor puternice! Desi tot orasul este spectaculos si coplesitor, malul raului atrage, cu templele foarte vechi si mai ales cu ghat-urile devenite simbolul locului. Ghat-urile sunt treptele ce coboara spre Gange, fiind loc pentru ritualuri de purificare, procesiuni dar si pentru crematiuni. Cladirile orasului sunt invechite, dar in lumina rasaritului de soare au un farmec special. Sadhu (ascet religios hindus) sunt o prezenta obisnuita pe malurile fluviului, dand locului o nota de misticism. Apropo de contraste, hindusii cred cu tarie in puterile purificatoare ale fluviului Gange, astfel ca se scalda in el, ritualic. In acelasi timp, pluteste pe apele sale cenusa celor incinerati pe ghat-uri. In Varanasi nu se serveste carne, fiind astfel un paradis culinar vegetarian. Restaurantele ofera retete locale vegetariene si sattvice care au fost transmise din generatie in generatie in casele din Varanasi, si care nu sunt disponibile in alte parti turistilor. Asadar, ajungem si noi in Varanasi. Ne cazam, avem putin timp pe cont propriu, apoi seara vom fi martorii unui moment absolut impresionat. Navigand pe Gange, vom asista la puja de seara oferita de localnici fluviului pentru a-i cere binecuvantarea. Puja este o ceremonie religioasa cu dans, muzica, incantatii, ofrande si aarti impresionante. Aarti este ritualul hindus in care este implicata ritualic flacara, pentru venerarea zeitatilor. Barca noastra se va opri in punctul perfect de unde putem observa ritualul finalului zilei. Cina si cazare la hotel. Cazare la The Amayaa 4*, camera Standard, cu mic dejun si cina incluse

Ziua 5
28 oct, luni - VARANASI Dimineata foarte devreme pornim intr-o croaziera cu barca, pe Gange. Rasaritul soarelui pe Gange, cu ghat-urile si cladirile colorate vazute de departe, scaldate intr-o lumina ireala, ne reamintesc motivul pentru care ne aflam in India: imersiunea intr-o lume cu totul aparte. Ne oprim din nou intr-un punct de observare ideal, in mijlocul fluviului, si asistam la rasaritul soarelui pe raul Gange. Unii vin aici pentru baie, altii pentru imersiunea ritualica in apele raului, sau pentru a aduce rugaciuni Soarelui si stramosilor, iar misteriosii sadhus incep o zi de contemplare. Dupa plimbarea cu barca, ne intoarcem la hotel, luam micul dejun si pornim intr-un tur al oraCeului Varanasi. Templul Kashi Vishwanath din Banaras, dedicat lui Shiva, zeitatea care se spune ca a fondat acest oras, este unul dintre cele mai faimoase temple hinduse. Structura actuala este din secolul al XVIII-lea. Infiintata in 1916, Universitatea Hindu Banaras este unul dintre cele mai bune centre de educatie, continuand mostenirea Varanasi de educatie de inalta calitate. Acest campusul este cea mai mare universitate rezidentiala din Asia, cu peste 30.000 de studenti. Inaugurat de Mahatma Gandhi AZn 1936, Templul Bharat Mata este dedicat ideii unei Indii nedivizate sau a Mamei India. In loc de imaginea unei zeitati, templul gazduieste o harta in relief din marmura, a Indiei. Vom vizita si Sarnath, situat la 10 km de Varanasi. Acesta este locul in care Buddha a rostit prima sa predica discipolilor sai. Este unul dintre cele patru centre importante de pelerinaj budist si gazduieste ruinele stupelor si manastirilor din secolul al III-lea AZ.Hr. construite de imparatul Ashoka. Muzeul Arheologic Sarnath, complet modernizat, are peste un secol vechime. Gazduieste peste 6000 de artefacte excavate din situl alaturat, inclusiv faimosul Leu, care a fost adoptat ca emblema nationala a Indiei. Dupa vizitarea obiectivelor turistice, ne intoarcem la hotel, iar restul timpului va fi liber. Cina o servim la hotel. Cazare la The Amayaa 4*, camera Standard, cu mic dejun si cina incluse

Ziua 6
29 oct, marti - VARANASI - DELHI - AGRA Dupa micul dejun pornim spre aeroport, de unde vom zbura inapoi in Delhi. Zborul nostru: 29.10.24: Varanasi 10:35 - Delhi 11:55 De aici, pornim cu autocarul catre Agra, al doilea oras din Triunghiul de Aur al Indiei. Calatoria pe drumurile Indiei, impreuna cu ghidul nostru, va fi o buna ocazie sa aflam detalii despre cultura si traditiile indiene. Cat despre Agra, aceasta a fost capitala a Imperiului Mogul, inainte de Delhi, si gazduieste exemple superbe de arhitectura din aceea perioada. Ajungem dupa-amiaza tarziu in Agra, ne cazam si avem seara de petrecut pe cont propriu, apoi cina la restaurantul hotelului. Hotelul la care suntem cazati, Clarks Shiraz, a fost ales de Conda Nast Traveller, in top 5 hoteluri cu vedere asupra Taj Mahal! Cazare la Hotel Clarks Shiraz 5*, camera Standard, cu mic dejun si cina incluse

Ziua 7
30 oct, miercuri - AGRA Dimineata devreme vom porni sa vizitam una dintre Cele 7 Minuni ale Lumii Moderne: Taj Mahal! Minunea din marmura alba incrustata cu pietre pretioase si semi-pretioase iti taie rasuflarea imediat ce se dezvaluie privirii. Taj Mahalul, un superb exemplu de arhitectura mogula, este un memorial al iubirii, ridicat de imparatul Shah Jahan pentru a treia sa sotie, Mumtaz Mahal, dupa moartea sa prematura. Constructia mausoleului a inceput in 1632 si a fost nevoie de 22 de ani si peste 20.000 de muncitori pentru finalizarea grandiosului memorial. Vom avea timp sa exploram magnificul monument, sa-i admiram simetria perfecta si detaliile fine. Fortul Agra, umatorul obiectival, este un adevarat oras inconjurat de ziduri! O constructie mareata, parte din Patrimoniul UNESCO, Fortul Agra a fost capitala Imperiului Mogul pana cand Shah Jahan a hotarat mutarea capitalei la Delhi. Dupa-amiaza tarziu, ne indrepta spre hotel. Iar pentru cei care doresc, seara mai are o surpriza: OPTIONAL: Spectacol Taj Mahal - Mughal Shah Jahan Mumtaz Mahal Acest spectacol descrie povestea de dragoste nemuritoare dintre imperatul Mughal Shah Jahan si iubita lui sotie Mumtaz Mahal, sub forma unui SHO W de teatru-dans-muzica, specific Bollywood-ului. La final este introdusa versiunea la scara a Taj Mahal, realizata din aceeasi marmura precum superba contructie. Cazare la Hotel Clarks Shiraz 5*, camera Standard, cu mic dejun si cina incluse

Ziua 8
31 oct, joi - AGRA - FATEHPUR SIKRI - GALTAJI - JAIPUR Dupa micul dejun pornim catre Orasul Roz Jaipur, al treilea oras din Triunghiul de Aur, si una dintre cele mai populare destinatii turistice din India. In Jaipur insa vom ajunge dupa-amiaza tarziu, pentru ca pe drum avem doua locuri impresionante de vizitat. Primul este orasului-fantoma Fatehpur Sikri, inclus in Patrimoniul UNESCO. Construit in sec. XVI, pe parcursul a 15 ani, pentru a servi drept capitala a maretului Imperiului Mogul, curtea regala a fost abandonata dupa doar 14 ani de la terminare, din cauza lipsei de apa. Orasul a fost construit in jurul satului Sikri, locul in care Imparatul Akbar l-a intalnit pe misticul sufist Shaikh Salim Chisti. In mijlocul labirintului de cladiri rosii, straluceste mormantul din marmura al misticului islamului. Cladirile, portile si curtile orasului sunt exemple de arta si arhitectura indiene, persane si islamice. Fatehpur Sikri este foarte bine conservat, astfel ca ne vom plimba prin palate si sali de audienta, prin gradinile si curtile spatioase, privind cu ochii mintii viata la curte pe cand acest oras era locuit. Ne continuam drumul spre Templul Galtaji, vechi loc de pelerinaj hindus. Aici, vom contempla o serie de temple construite intr-o vale ingusta, observand cum au fost incorporate in arhitectura cladirilor apele unor izvoare locale naturale, considerate apoi sfintite. Complexul de temple este dedicat lui Ganesha, zeul elefant. Pelerinii vin si astazi pentru a intra in bazinele alimentate de apa izvoarelor, insa templele sunt locuite doar de maimute. Sute de maimute! Si, intr-un final, ajungem in Jaipur! Romantismul orasului roz trandafiriu nu s-a diminuat de-a lungul secolelor. De la fortaretele de pe dealuri, pana la opulentul City Palace locuit in prezent de familia regala, mostenirea regala a Jaipur este imprimata in fiecare aspect al locului. Cladirile din orasul vechi au fost zugravite intr-o nuanta roz trandafiu, culoare a ospitalitatii in traditia indiana, ca parte a aranjamentelor de intampinare a Printului de Wales si a reginei Victoria, in vizita lor in India din 1876. Jaipur este si printre destinatiile preferate pentru cumparaturi, atat de catre localnici cat si de catre turisti. Varietatea si calitatea tesaturilor din India sunt renumite: matasuri, casmir, lana, in culori si modele minunate! Dupa check-in-ul la hotelul din Jaipur avem timp de odihna, pasiva sau activa, dupa preferinta. Cazare la KK ROYAL HOTEL 5*, camera Deluxe, cu mic dejun si cina incluse

Ziua 9
1 nov, vineri - JAIPUR Dupa micul dejun incepem plimbarea prin Jaipur, acest oras bijuterie situat in mijlocul nisipurilor din Rajasthan. Vizitam Fortul si Palatul Amber, incluse in Patrimoniul UNESCO. Ne aventuram pe metereze pentru panorama splendida asupra imprejurimilor, trecem pe sub porti superbe si ne plimbam pe aleile complexului cu palate, gradini si curti interioare splendide. Exploram fortareata si prin coridoarele ei secrete, in timp ce auzim povesti despre regi si numeroasele lor sotii, unde coridoarele secrete permiteau regelui sa circule discret prin harem. Arhitectura care combina stilurile Mughal si Hindu este impresionanta, pe alocuri intimidanta, iar interioarele sunt decorate cu cele mai pretioase picturi, oglinzi, fresce si obiecte din fildes. NOTA: urcarea spre fortareata se poate face cu elefantul sau cu jeep-ul, iar coborarea cu jeep-ul. Plecand de la Fortul Amber, vom opri sa observam Hawa Mahal sau Palatul Vanturilor. Frumosul edificiu, devenit simbol al orasului Jaipur, se remarca prin structurile asemanatoare unor faguri de miere si prin zabrelele mari dantelate, care permitea femeilor de la curtea regala sa observe strazile fara ca ele sa fie vazute. Urmeaza apoi vizita la Palatul din Jaipur (The City Palace). Este vorba de un complex de mai multe palate, pavilioane, muzee, ateliere si temple. Cea mai mare parte a palatului este acum transformata in Muzeul Maharaja Sawai Man Singh II. De observat cele patru usi speciale, pictate vibrant, care reprezinta cele patru anotimpuri. In functie de cum ne permite timpul, vom ajunge si la Jantar Mantar a un Observatorul Astronomic vechi, rudimentar dar functional, inscris in Patrimoniului UNESCO. Pentru ca trebuie fara doar si poate sa dedicam timp pentru o sesiune de shopping in Jaipur, sa ne amestecam in lumea colorata a unui bazar, sa umblam pe o strada intesata de magazine si trecatori deopotriva. Este o experienta si o senzatie care nu trebuiesc ratate in Jaipur! Ne intoarcem apoi la hotel si ne pregatim pentru a sarbatori Diwali, asa cum sarbatoresc localnicii. Ce cuprinde seara noastra de sarbatorire a Diwali (cost suplimenatar notat la experiente optionale): - Pentru inceput, o bautura, dulciuri speciale Diwali, si ceremonia Aarti Tikka, de bunvenit - Participam la Diwali Puja, o experienta autentica, o ceremonie religioasa impresionanta, cu dans, muzica, incantatii si ofrande aduse zeilor - Realizam Rangoli. Rangoli sunt o forma de arta veche hindusa, si sunt niste forme frumoase realizare din pudra de orez, pudra de caramida, pudra de creta, petale de flori si nisip colorat. Se presupune ca rangoli atrage binecuvantarile zeilor asupra casei - Vom avea ceremonia de aprindere a lampilor - Cina de gala, cu preparate traditionale indiene - Iar la final un foc de articifii de 10 minute Cazare la KK ROYAL HOTEL 5*, camera Deluxe, cu mic dejun si cina de gala Diwali

Ziua 10
2 nov, sambata - JAIPUR - COCHIN (sau Kochi) Dimineata devreme avem zborul spre Cochin, unde incepe un alt capitol al calatoriei nostre, prin Kerala! Zborul nostru: 02.11.a24: Jaipur 05:20 - Bangalore 06:55; Bangalore 09:45 a Cochin 11:20 Cunoscuta pentru delta superba - backwaters, pentru plajele uimitoare, dealurile de un verde nesfarsit ale plantatiilor de ceai si bucataria delicioasa, Kerala este si paradisul Ayurveda! Le vom descoperi pe toate, pe rand. Si ne vom da seama de ce Kerala mai este numita Godas Own Country, adica Tara lui Dumnezeu! Kochi este punctul de plecare ideal pentru a descoperi Kerala, acest loc aflat pe Ruta Mirodeniilor. Ce vom putea vedea astazi in plimbarea noastra prin Kochi: Shiva Temple, in Ernakulam, Kochi, este unul dintre cele mai importante temple hinduse din Kerala. Templul este dedicat lui Shiva, acesta fiind si zeul protector al orasului Biserica franciscana St. Francis, din Kochi, una dintre cele mai vechi biserici crestine ridicate in India. A fost construita original din lemn si lut, la inceputul sec XVI, de catre calugari franciscani ajunsi aici cu legendarul explorator portughez Pedro Alvarez Cabral. Fapt divers: Vasco da Gama a descoperit calea maritima dintre Europa si India, iar pe parcursul expeditiilor ulterioare, Kerala este locul din care a schimbat ordinea mondiala a comertului cu mirodenii, facand Europa parte directa la acest comert. Iar Pedro Alvarez Cabral a descoperit Brazilia accidental, deviind accidental de la ruta sa spre Kerala. Sinagoga Evreiasca, construita in 1568 in inima orasului Mattancherry, este cea mai veche sinagoga care a supravietuit din Commonwealth-ul Britanic. Istoria evreilor din Kerala pare sa aiba peste 2000 de ani. Evreii ar fi migrat aici dupa atacatul romanilor asupra Ierusalimul, in 70 d.Hr. Altii sustin insa ca profitabilul comert cu mirodenii i-a adus pe evrei aici. ee Emblematicele plase de pescuit chinezesti din Fort Kochi, care sclipesc in lumina soarelui, pe malul oceanului, sunt si ele pe lista noastra de vizitat Mattancherry Palace sau Dutch Palace. A fost construit in sec al 16-lea, de catre portughezi. A fost un cadou pentru regele din Kochi, un gest diplomatic. Structura cu doua etaje, simpla pe exterior, are un designul interior bogat, cu impresionante picturi murale ale zeitatilor hinduse, fiind o imbinare a stilurilor arhitecturale coloniale cu cele din Kerala. Seara vom avea parte de un spectacol frumos, Spectacol de dansuri traditionale Kathakali. In cadrul acestui dans clasic, cu o traditie veche de 300 de ani, sunt redate scene epopeice indiene in cel mai dramatic mod, cu costume stralucitoare si masti infricosatoare. Se spune ca un dansator Kathakali desavarsit isi poate misca globii oculari in 17 moduri diferite, sprancenele in 8 moduri diferite si pleoapele in alte 8. Cazare la Hotel Trident 5*, camera Superior, cu mic dejun si cina incluse

Ziua 11
3 nov, duminica - COCHIN - MUNNAR Dupa micul dejun pornim la drum pentru a ajunge in jurul pranzului in Munnar, pe dealurile cu plantatii de ceai ale Keralei. Munnar, cu dealurile sale ondulate de un verde splendid, cu numeroasele paraie si cascade, cu paduri dese, are faima de a fi fost statiunea de vara preferata a colonialistilor britanici aflati in sudul Indiei. Plantatiile de ceai intinse, cu privelisti minunate, orasele cochete cu strazi inguste si atmosfera relaxata, fac din Munar o destinatie populara si astazi. Exista diverse plantatii in aceasta zona, de ceai, cafea, cardamom si alte mirodenii. Ne cazam, iar dupa-amiaza este libera pentru petrecerea timpului asa cum doreste fiecare dintre noi. Cina o vom lua la hotel. Cazare la Amber Dale Munnar 4*, camera Superior, cu mic dejun si cina incluse

Ziua 12
4 nov, luni - MUNNAR - Experienta plantatiilor de ceai Dupa micul dejun pornim intr-un tur de treking care ne va duce pana in varful dealului Laxmi. Ne vom bucura de o calatorie in inima plantatiilor de ceaiuri din Kerala, admirand privelisti de o splendoare aparte, in timp ce inaintam pe una dintre cele mai scenice carari din zona. Vom fi inconjurati, pe rand, de pasuni, paduri si plantatii de ceai .Vom avea parte si de un picnic cu un view splendid! Tot astazi ne vom bucura si de o experienta specifica zonei: vizitarea unei plantatii de ceai, insotita de secretele obtinerii celui mai bun ceai! Vom face o plimbare printre arborii de ceai, ne vom intalni cu culegatorii de ceai, cu localnicii ocupati cu activitatile lor zilnice. Vom si servi o ceasca de ceai, desigur! Dupa excursie, ne intoarcem la hotel, unde vom servi si cina. Cazare la Amber Dale Munnar 4*, camera Superior, cu mic dejun si cina incluse

Ziua 13
5 nov, marti - MUNNAR - ALLEPPEY Dupa micul dejun pornim spre Alleppey, pentru experienta croazierei pe faimoasele ape backwaters ale Keralei, care constituie o delta splendida de-a lungul coastei Oceanului Indian. Vom ajunge in jurul pranzului si ne imbarcam pe o ambarcatiune traditionala Houseboat, numita si Kettuvallam . De departe, cea mai potrivita cale de a explora aceasta delta a Keralei este de pe o ambarcatiune. Instalati confortabil, vom observa de pe barca noastra putinele sate rustice pe langa care trecem, pescari in barcute traditionale, si un ecosistem superb. Pe ici pe colo, stoluri mari de rate domesticite stau in jurul caselor cu acoperis de paie de pe maluri, iar asa numitii toddy maker se catara in palmieri cu o dexteritate uimitoare pentru a culege nucile de cocos din care vor prepara toddy, un soi de vin de cocos. O croaziera de-a lungul lagunelor linistite, incadrate de palmieri si intersectate de mici rAeuri care se varsa in delta, ne va apropia de intelegerea supranumelui Keralei, Tara lui Dumnezeu. Cazare pe barca de croaziera categoria Premium, cu mic dejun, pranz si cina incluse

Ziua 14
6 nov, miercuri - ALLEPPEY - KOVALAM Ne trezim dimineata in mijlocul regatului apelor, in sunetele naturii care se trezeste si ea la viata. In acel cadru idilic luam si noi micul dejun, ne mai bucuram de linistea profunda, dupa care vom debarca. Insa ramanem ancorati in experiente profunde specifice Keralei, pentru ca, dupa un drum de cateva ore, vom ajunge la resortul nostru pe malul Oceanului Indian, un resort Ayurvedic. Cazare la AyurSoma Ayurveda Royal Retreat (https://ayursoma.org ), camera Hill View (sau, cu upgrade optional, Pool View/Sea View), cu mic dejun si cina incluse (sau cu full bord in cadrul pachetului Ayurveda Retreat care se achizitioneaza separat, optional)

Ziua 15
7 nov, joi - KOVALAM - AyurSoma Ayurveda Royal Retreat - Optional pachet AYURVEDA RETREAT Avem zile pline in resortul nostru, pe malul oceanului, cu plaja cu nisip auriu a Keralei, intr-un loc pitoresc, intr-un resort perfect incadrat in natura. Dar pentru ca India, poate mai mult decat alte locuri din lume, trebuie inteleasa si prin profunzimea spiritualitatii si a filozofiei locuitorilor ei, zilele de relaxare ne ofera si posibilitatea, optional, sa experimentam ce inseamna Stiinta Vietii - sau Ayurveda. Astfel, cine doreste ca cele 3 zile sa fie si o imersiune in lumea Ayurveda, poate opta pentru Pachetul Ayurveda, care consta in: - Consultatie terapeut Ayurveda, initiala si apoi zilnica, in functie de necesitati - 3 mese/zi in regim Ayurveda (regim vegetarian specific, personalizat) - Tratamente Ayurveda de rejuvenare zilnice, in sesiuni de cca 2 ore (programe de masaj complexe, cu uleiuri preparate din mai multe plante medicinale, specifice scopului a rejuvenare, personalizate). Program de yoga adaptat nivelului fiecaruia, cu instructori experimentati. Astfel, resortul AyurSoma Ayurveda Royal Retreat ne ofera posibilitatea unui rasfat sublim, lasand totodata Stiinta Vietii sa ne reechilibreze fizic, mental si emotional. Vom pleca spre casa cu o senzatie de odihna profunda, cu o stare interioara de pace si echilibru. IMPORTANT. Pentru a sublinia nivelul la care exceleaza terapeutii Ayurveda in anumite resorturi din Kerala, a aparut conceptul de resort a spital, cum este si cazul AyurSoma Ayurveda Royal Retreat. Ce trebuie sa stim despre un astfel de resort Ayurvedic: - mesele servite sunt vegetariene, cu mancaruri diverse si delicioase a dar vegetariene. Cine doreste sa serveasca si preparate din carne, poate comanda, contra cost, dintr-un meniu a-la-cart - nu se servesc bauturi alcoolice. Sunt foarte multe bauturi delicioase din fructe si plante a dar daca cineva doreste sa serveasca o bere rece, aceasta trebuie procurata de la magazin, tinuta la rece in frigiderul din camera si consumata in afara locurilor publice. Desigur, pentru experiente mai putin Ayurvedice se poate iesi oricand in localitatea de langa resortul nostru. Cazare la AyurSoma Ayurveda Royal Retreat (https://ayursoma.org ), camera Hill View (sau, cu upgrade optional, Pool View/Sea View), cu mic dejun si cina incluse (sau cu full bord in cadrul pachetului Ayurveda Retreat care se achizitioneaza separat, optional)

Ziua 16
8 nov, vineri - KOVALAM - AyurSoma Ayurveda Royal Retreat - Optional pachet AYURVEDA RETREAT

Ziua 17
9 nov, sambata - KOVALAM - AyurSoma Ayurveda Royal Retreat - Optional pachet AYURVEDA RETREAT

Ziua 18
10 nov, duminica - KOVALAM - DUBAI - BUDAPESTA Pentru ca ne-am dorit un zbor cu cat mai putine escale (una) si cu o companie buna (zburam cu Emirates), am ales sa acceptam un program de zbor cu plecare de noapte din Trivandrum. Insa avem inclusa cazarea pana in momentul plecarii. Imediat dupa miezul noptii (in 10 noiembrie) plecam spre aeroport. Zborul nostru, cu Emirates: 10.11.24: Trivandrum 04:30 - Dubai 07:15; Dubai 10:35 - Budapesta 13:35 Dupa aterizarea in Budapesta urmeaza transferul spre Timisoara (sau alta localitate de domiciliu) Odata ajunsi acasa incepem planificarea urmatoarei vacante!


Haideti cu noi sa descoperim INDIA!
Si nu oricum, ci chiar de Diwali (Festivalul Luminilor), cea mai mare sarbatoare a Indiei! Sarbatorita cu articifii, lampioane si aranjamente luminoase plutitoare pe apa.
India este o lume cu totul aparte, cu o istorie a culturii si civilizatiei veche de milenii, care a supravietuit prin spiritualitatea ei. O spiritualitate in care religia se impleteste cu filozofia, dand nastere uneia dintre marile religii ale omenirii, hinduismul, dar si budismului.
India romantica. India care vorbeste despre imperii, povesti cu printi moguli si iubiri care dainuie peste veacuri.
India Triunghiului de Aur, cu Taj Mahalul din Agra devenit una dintre cele 7 Minuni ale Lumii Moderne, cu al ei Delhi vibrant, cu Jaipur-ul trandafiriu, simbol al ospitalitatii fara limite a indienilor.
India lui Ghandi. Cu realitatea unei societati impartita pe caste, unde discriminarea si saracia sunt o realitate.
Vom ajunge si in Varanasi, la Raul Gange, pentru a fi martori la modul in care acest fluviu sfant aduna oamenii in jurul sau.
Kerala, sudul Indiei, ne va introduce intr-o lume linistita a dealurilor cu plantatii de ceai, si a apelor linistite - backwaters - pe care vom merge in croaziera. Tot aici gasim cele mai renumite plaje ale Indiei dar si stiinta Ayurvedica dusa la excelenta.
India experientei Ayurveda. A stiintei vietii. In India sunt retreat-uri Ayurvedice, resorturi linistite in care oamenii vin pentru a se ingriji de bunastarea lor. Unele resorturi Ayurvedice sunt chiar pe malul oceanului. Asa este si resortul in care vom petrece noi 3 zile si jumatate, si unde optional putem avea experienta completa Ayurveda: de la alimentatie, la tratamente/masaj Ayurveda, yoga si meditatie.

vezi mai multe

Bilete de avion pentru zborurile internationale Budapesta-Dubai-Delhi; Trivandrum -Dubai-Budapesta; taxe de aeroport
Bagaj de cala 30 kg si bagaj de mana pana la 7 kg pentru zborul international; bagaj de cala de 15 kg si de mana de 7 kg pentru zborul intern (optional se pot adauga 5 kg la bagajul de cala pe zborul intern).
Transferuri de la/catre aeroport in Delhi si Trivandrum si asistenta in aeroporturi la sosiri/plecari
Cazari - 16 nopti la hotelurile mentionate, plus early check-in la sosire si late check-out la plecare
Mesele, asa cum sunt mentionate in program (demipensiune - mic dejun si cina; exceptie croaziera Alleppey, unde sunt 3 mese incluse, iar pentru cina Diwali va fi de plata un supliment)
Toate activitatile descrise in program, cu ghid vorbitor de limba engleza
Intrarile la obiectivele incluse in program
Transportul in timpul circuitului, asa cum este descris in program
Insotitor de grup pe toata perioada calatoriei - Monica Jurma
Transport Avion Emirates Budapesta - Delhi
Transport Avion Emirates Trivandrum - Budapesta

vezi mai multe

Circuite cu avionul din Budapesta catre India in perioada Diwali, Toate locatiile, India

Verifica tarife si disponibilitate